40421285_2263075150436248_6136775170901147648_n

Cel mai nou cuplu din showbiz Cu cine s-a cuplat Flavia de la Neatza! Primele imagini –

Flavia Mihășan și Marius Moldovan s-au cunoscut la repetițiile pentru musicalul „Mamma Mia!”, potrivit spynews.ro. S-au plăcut foarte tare și se pare că formează un cuplu de ceva timp. Cei doi au postat imagini din vacanță, în aceleași locuri, simultan, chiar dacă nu și-au oficialziat relația pe rețelele de socializare. Pe seama acestui lucru a glumit și Dani Oțil, în timpul emisiunii matinale: „Ia-mi o piatră de pe inimă și zi-mi cine ți-a făcut poze în vacanță, că mă înțeapă acilea! (…) Dar cine o fi, mă, că mă ține de o lună și ceva?! Păi, nu vin eu și mă postez în fața casei?”.
marius-moldovan-4

Cine este Marius Moldovan, noul iubit al Flaviei
Marius Moldovan are 27 de ani și este actor, fotomodel şi dansator profesionist. Iubitul Flaviei a început să danseze în oraşul natal, Bistriţa, apoi a continuat studiile la Cluj-Napoca. După ce a absolvit liceul, s-a mutat în Bucureşti, unde a urmat cursurile Universităţii Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”. În prezent, Marius Moldovan lucrează la Teatrul Evreiesc de Stat, colaborează cu mai multe agenţii de modeling şi administrează o sală de box din oraşul natal.
marius-moldovan-3

marius-moldovan-2

SURSA: CANCAN.RO

Ce spune despre tine cifra inimii și cum o calculezi
cifra-inimii-1140x720

Ce spune cifra inimii despre tine
Fiecărei vocale și consoane îi este atribuită o cifră. Cifra inimii se calculează adunând toate cifrele care compun prenumele tău.

Dacă prenumele tău e Daniel, adună fiecare cifră care corespunde literelor care compun prenumele până obții un singur rezultat. Iată ce spune cifra rezultată despre tine.

De ce nu e bine să speli rufele seara, mai ales în post

1: Vrei să fii o persoană îndependentă, însă îți este foarte greu. Trebuie să îți recunoști greșelile ca să poți răzbi în viață.

2: Nu îți place să fii singur. Vrei mereu o schimbare și vrei oameni lângă tine. Ești o fire sensibilă.

3: Ești o persoană extrem de creativă și faci tot posibilul să inovezi chiar și dacă vine vorba de banala curățenie în casă.

4: Ești o persoană tradiționalistă, conservatoare. Ești foarte comod și te simți pierdut când vine vorba de schimbări.

5: Îți plac aventurile și nu spui nu la nimic nou. Ești omul metamorfozelor.

6: Cel mai important pentru tine este să fii iubit, apreciat. Dacă ai această satisfacție, ai totul.

7: Din cauza curiozității tale riști să intri de multe ori în tot felul de belele. Trebuie să îți temperezi aceste porniri.

8: Ai scopuri foarte înalte în viață și nu te dai bătut de la nimic. Pentru tine totul funcționează după principiul „totul sau nimic”.

9: Ești un om extrem de sufletist și suferi mult când vezi în jur numai răutate. Nu-ți place absolut deloc să te poziționezi de partea răului. Ai multe de învățat de la viață și cel mai greu pentru tine este să faci compromisuri.

SURSA  http://revista.teotrandafir.com

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*